Pe 27 octombrie 2024, într-o atmosferă plină de emoție și eleganță, Iancu Sterp și Denisa Coțolan și-au unit destinele în cadrul unei ceremonii religioase, alături de cei dragi. Mirele și mireasa, care au avut o legătură din perioada liceului, au decis să-și oficializeze relația într-o zi deosebită, data fiind și aniversarea nunții Ilenei, sora lui Iancu, căsătorită în aceeași zi în 2019.
Un rol esențial la nunta celor doi l-au avut nașii, Ileana și Claudiu Voicu, prieteni apropiați ai mirilor și o prezență elegantă la eveniment. Nașii au fost alături de Iancu și Denisa de la începutul zilei speciale, participând la toate momentele tradiționale – de la vizita acasă la mireasă până la ceremonia religioasă și festivitățile de după.
Căsătoria lui Iancu și a Denisei marchează o poveste de dragoste ce a început în adolescență. Cei doi s-au cunoscut în perioada liceului, ea fiind în clasa a IX-a și el în clasa a X-a. După o relație frumoasă, drumurile lor s-au separat, dar, chiar și în perioada de despărțire, Iancu a recunoscut că nu a putut uita prima iubire. Sentimentele autentice i-au readus împreună după câțiva ani, iar în noiembrie 2023, după o competiție de MMA în care Iancu a luptat, el a cerut-o în căsătorie pe Denisa, dorindu-și să-și trăiască viitorul alături de ea.
„Ne legăm viețile într-o promisiune care vine din suflet. În acest loc sfânt, fiecare cuvânt și fiecare privire ne întăresc credința în drumul nostru împreună. E începutul unei călătorii binecuvântate, cu inimi pline de recunoștință și speranță”, au spus cei doi miri în ziua în care și-au unit destinele în fața lui Dumnezeu.
Ileana și Claudiu Voicu sunt cei doi nași ai tinerilor înusărăței. Ileana Voicu, asistent medical general în vârstă de 28 de ani, și Claudiu Voicu sunt bine cunoscuți și respectați în comunitatea din Gura Râului, județul Sibiu, unde locuiesc. Deși Claudiu preferă să fie mai discret pe rețelele sociale, soția lui, Ileana, și-a împărtășit cu drag pasiunea pentru make-up și câteva momente din viața lor de familie. Alegerea celor doi ca nași nu a fost una întâmplătoare: legătura apropiată cu Iancu și Denisa a făcut din ei cei mai potriviți pentru acest rol important.
Nașii Ileana și Claudiu Voicu au fost singura pereche aleasă de Iancu și Denisa pentru acest eveniment unic, și prezența lor a adăugat un plus de rafinament și strălucire întregii ceremonii. Ținutele lor elegante au atras toate privirile, completând atmosfera din ziua cea mare.
Citește și: IANCU, DERAPAJ ULUITOR LA NUNTĂ DESPRE DANIELA ILIESCU. CULIȚĂ A INTERVENIT INSTANT: ”STAI PARCAT”